FESTIVALUL DE MUZICA RELIGIOASA

Asociația Europeanul în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Filarmonica Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad organizează, în perioada 06 -10 aprilie, Festivalului de Muzică Religioasă 2022.

Ediția din acest an cuprinde o serie de concerte corale și instrumentale care se vor desfășura în diverse locații de excepţie din Arad. Toate momentele artistice vor fi susținute de către corurile și instrumentiștii cultelor religioase dar și de Corul Filarmonicii sau de ansamblele corale și orchestrale ale Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”.

Programul festivalului debutează în 6 aprilie cu o dezbatere moderată de dirijorul Dorin Frandeș pe tema Rolului Muzicii Religioase în Mileniul al Treilea la care vor participa diverse personalității din viața muzicală arădeană. Zilele următoare vor găzdui exemple ale gratitudinii pentru ceea ce suntem și avem astăzi.

Intrarea la aceste evenimente este gratuită.

Program
Dezbatere: Rolul Muzicii Religioase în Mileniul al Treilea
6 aprilie, Primăria Arad – Sala Ferdinand, ora 14:00

Concert vocal-simfonic: Corurile și orchestra Colegiului de Arte, „Sabin Drăgoi”
7 aprilie, Biserica Catolică, Sf. Anton de Padova”, ora 19:30

Concert coral: Corul Academic al Filarmonicii Arad
Corul Bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă, „Ilarion V. Felea”, Arad
Henriette Andrea Nagy-orgă
8 aprilie, Filarmonica Arad, ora 19:00

Concert religios: Corurile și grupurile corale ale cultelor religioase din Arad
9 aprilie, Filarmonica Arad, ora 17:00

Momente muzicale: Fanfarele cultelor religioase din Arad
6 – 9 aprilie, Spațiile publice din Arad, orele 16:00 – 19:00

Concerte corale: Corurile cultelor religioase din Arad
10 aprilie, Bisericile locale

Echipa organizatore:
Nicolae Mihai Brânzeu
Daniela Maria Boiț
Cristina Cameniță
Tiberiu Dekany
Aurelian Roland Boiț